Se poate spune despre "artele marţiale", că au existat de-a lungul întregii istorii a omenirii. Să nu uităm că din vremea Olimpiadelor ne rămâne moştenire o artă, pe care în timpurile moderne, o numim, pankration
box precum şi celebrele lupte greco-romane, modificate în mai puţin protectivele lupte libere, care la români au fost cunoscute sub denumirea de trântă. Artele marţiale, în conceptul actual, au în general origine orientală şi presupun căutarea de către practicanţi a unui sens mai adânc decât simpla pregătire pentru o confruntare fizică. Aceste ţeluri se constituie într-un evantai larg, de la aspiraţii religioase până la simpla menţinere a unei sănătăţi perfecte. Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de artă marţială, acestea nu sunt în esenţă sporturi, însă spiritul de competiţie prezent în unele dintre ele şi pregatirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) în această categorie. În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurator şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de
medicină,
filosofie orientală,
tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor),
psihologie, etc.În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în două mari ramuri (şcoli)
stilul extern şi
stilul intern.
Stiluri de arte marţiale:
La ora actuală, există în lume, sute de stiluri de arte marţiale, printre care enumerăm:
Aikidō - japonez (întemeietor O-Sensei
Morihei Ueshiba)
Ashihara - japonez
Box - occidental (este şi sport dar este una dintre cele mai primordiale arte marţiale)
Changquan - chinezesc
Hapkido - corean
Hon-Do-Ryu - japonez
Hwarangdo - corean
Iai-Do - japonez
Jiu Jitsu - japonez
Jiu jitsu brazilian - brazilian (întemeietori Mitsuyo Maeda, Carlos Gracie, Helio Gracie)
Judo - japonez (întemeietor
Jigoro Kano)
Karate-dō - japonez / okinawian
Kalarippayattu - indian
Kali - filipinez
Kendo - japonez
Kenpo - american
Kickboxing - occidental ( este şi sport dar este una dintre cele mai primoldiale arte martiale )
Kobudo - japonez
Kung Fu - chinezesc
Kyudo - japonez
Lupte - Greco-Romane,Libere,Wrestling
Muay Boran - cu formele moderne
Muay Thai: tailandez ,
pradal serey: cambodgian ,
Muay Lao: laosian,
lethwei: birmanez ,
tomoi - malayesian
Nanquan - chinezesc
Ninjitsu - japonez
Qwan-Ki-Do - vietnamez (întemeietor
Pham Xuan Tong)
Savate - frantuzesc
Shaolinquan - chinezesc
Silat - indonezian,malayezian
Sumo - japonez
Taekwon-Do - corean
Taijiquan - stil intern chinezesc
Trânte - Substilul românesc de lupte libere
Unifight - european
Vovinam Viet Vo Dao-vietnamez, de către unii considerată ca fiind cea mai importantă artă vietnameză (întemeietor Marele Maestru Nguyen Loc)
Wing Chun - stil intern/extern chinezesc
Wushu - chinezesc
Xingyiquan - stil intern chinezesc
Stiluri de arte marţiale mixte
Sportive, în funcţie de regulile competiţiilor respective:
Pankration - grecesc
Sambo - rus
PRIDE
MMA - japonez
Vale Tudo
MMA - brazilian
UFC
MMA - american
Pancrase
MMA - japonez
Militare sau de strada:
Jeet Kune Do - chinezesc (întemeietor
Bruce Lee)
Krav-Maga - israelian
Systema - rus
Aşa-numitul Nou Kung-Fu reprezintă o evoluţie naturală a artelor marţiale şi nu doar o adaptare la piaţa de divertisment. Nu este suficient să te duci la o sală de gimnastică şi să ridici greutăţi; adepţii artelor marţiale sunt oameni care vor să participe activ, să se provoace pe ei înşişi, să-şi împingă propriile corpuri la limită. Din această perspectivă, artele marţiale – cel puţin latura extremă a acestora – au aceeaşi ţintă şi includ totul, de la aspectele fizice, la cele mentale sau de atitudine. Perceperea artelor marţiale ca o tendinţă la modă nu înseamnă eliminarea semnificaţiei mai profunde a acestora.Nu poţi învăţa cu adevărat arte marţiale fără a le cunoaşte tradiţia. Trebuie să ştii cum să faci mişcări elementare, ca de pildă un simplu pumn sau o lovitură cu piciorul. Toate manevrele extreme îşi au rădăcina în aceste tehnici de bază, în aceste mişcări fundamentale, cărora le adaugi apoi mai multă intensitate, energie sau o anumită coregrafie. Lucrul cel mai bun la artele marţiale este că, o dată cu învăţarea tehnicilor, asimilezi şi istoria şi filosofia lor, adică toate marile beneficii mentale ale disciplinei: respect de sine, onoare, loialitate, integritate.
De-a lungul timpului omul a dezvoltat foarte multe sisteme de lupta pentru a se apăra împotriva duşmanului. Întotdeauna a fost primordială autoapărarea, protecţia sinelui, a familiei, din care însă omul a dezvoltat o artă. Aceste lucruri chiar în înalta şi dezvoltata noastră civilizaţie nu s-au schimbat deloc. De aceea s-au dezvoltat diferite tehnici şi tactici de autoapărare, stiluri de luptă. Aceste sisteme de autoapărare în zilele noastre s-au devoltat în sporturi de contact sau în sporturi de autoapărare. Artele marţiale s-au răspândit în toată lumea, au atras milioane de oameni şi sigur că încă nu a ajuns în vârful dezvoltării.
Europa
Primele sisteme de luptă din Europa au apărut în Grecia antică. La primele Jocuri Olimpice antice întâlnim sporturile de contact pe care grecii le-au practicat cu mare îndemanare (sporturile de contact din acele vremuri semănau cu luptele şi cu boxul din zilele noastre). Tot în Grecia Antică se practică un sistem de autoapărare practicat de soldaţi. Ei se antrenau sistematic, aveau program stabilit de antrenamente, folosindu-se de toată armura din dotare. Deseori la antrenamente se produceau accidente, uneori soldaţii îşi pierdeau şi viata.
În Evul Mediu au apărut Cavalerii care au transformat lupta într-o artă. Pentru ei lupta nu însemnă doar un “simplu razboi”, pentru ei lupta a fost un mod de viaţă, aveau un CODEX al lor, în care se aprecia comportamentul fair-play, onoarea şi corectitudinea (ca si vechii samurai). Se ştiu foarte puţine despre tehnicile vechi de luptă, dar în schimb sunt informaţii din care reiese că, cavalerii începeau instruirea de la cele mai fragede vârste şi au avut parte de o instruire foarte dură şi dificilă. Educaţia lor cuprindea anternament fizic, luptele cu şi fără armă, călăria. Pe lângă acestea se educa şi dansul, cântatul şi echitaţie. Cavalerii au adus lupta la un nivel de artă prin competiţii specifice care aveau mai multe probe cu un regulament riguros (din cauza durităţii competiţiilor a fost nevoie să se introducă un regulament care să protejeze sportivii). În Evul Mediu pentru a deveni cavaler şi în acelaşi timp un luptător renumit, trebuia să te fi născut într-o familie nobilă. Aceşti cavaleri nobili au încercat să introducă în modul lor de viaţă corectitudinea, demnitatea, încrederea, onoarea, iar toate aceste aspecte intrau în normalizarea vieţii lor. Chiar şi în zilele noastre exista o “frăţie secretă al cavalerilor” , de ex. Templierii, Cavalerii de Malta. Până în secolul XV nu mai apar informaţii despre artele marţiale. În secolul XV în Anglia mai mulţi maeştri de autoapărare predau sporturi de contact precum luptele cu bastonul, cu sabia, autoapărarea folosind un scut, precum şi luptele cu pumnii. Despre metodele lor de luptă se ştiu foarte puţine lucruri, dar în mod sigur un rol important în răspândirea acestor lupte l-a avut Henric al VII-lea. În 1719 James Figg care se intitula “maestrul tuturor Technicolor” a început să predea un sistem de luptă foarte eficient. În acea vreme a câştigat foarte multe lupte şi dueluri, spunându-se chiar că până în 1733 nu a pierdut nici un duel. Din sistemul de luptă al lui James Figg s-a dezvoltat boxul zilelor noastre. Din 1600 s-au introdus armele de foc, deci celelalte arme precum cuţitele, lancea, sabia au rămas pe locul doi. În secolul XVIII se reintroduce sabia la competiţiile sportive şi anume varianta de scrimă. În Franţa se practica un sport de luptă Savate; din savate evoluează boxul francez. Cele mai cunoscute sporturi de luptă din Europa:
· Savate-Franţa
· Box-Anglia
· Corno Breton-Scoţia
· Glimae-Irlanda
· Schwingen-Elveţia
· Sambo-Rusia
Grecia Istoria Artelor marţiale din Grecia este cuprinsă într-un mister. În insulele Creta s-au găsit fresce cu desene ce simbolizau lupte (aceste fresce provin din anii 1500 ). Primele dovezi clare sunt anserine cu arme Pyrrhiche, şi mai multe variante de lupte la sol. În Grecia Antică se practicau luptele, boxul. În trecut la concursurile de pentatlon se introduc şi luptele la sol. Pe parcurs aceste lupte sunt introduse şi la Jocurile Olimpice. Au apărut şcoli de lupte şi de box. La meciurile de box sportivi îşi înfăşurau pumnii cu bucăţi de piele în care se introduceau deseori bile de fier şi, desigur, accidentările sportivilor şi chiar decesele nu au întârziat să apară.
Italia Stilurile de luptă ale romanilor şi mai târziu al italienilor provin din luptele gladiatorilor. Se luptau cu săbii scurte; după care romanii au preluat de la greci luptele la sol (Greco-romane). În secolul XII scrima a ajuns cel mai renumit sport de luptă în Italia. După un timp a apărut varianta de scrimă Florett şi Degen. Şcolile de scrimă din Italia fiind cele mai bune chiar şi în zilele noastre.
Franţa Ca şi oriunde în lume şi francezii au început cu luptele la sol, lucru contestat de scrierile şi desenele istorice. În centrul atenţiei a apărut scrima care s-a dezvoltat foarte mult în acele perioade şi aveau foarte mulţi practicanţi. Deja în 1630 şcolile de scrimă franceze concurau cu demnitate cu renumitele şcoli italieneşti. În 1890 Michael a iniţiat sportul Savate. Mai târziu Lecour împreună cu Chauson prin măestria lor au fondat Boxul Francez (Savate). În 1877 Charlemont a scris prima carte de specialitate despre Savate şi a inclus în stil câteva elemente din Boxul englez. În zilele noastre Boxul francez este recunoscut de Ministerul Invăţământului ca şi sport de contact care se predă în şcolile franceze. Franţa este prima ţară în care au ajuns prima dată artele marţiale japoneze. În zilele noastre Franţa este una dintre cele mai dezvoltate tări în practicarea artelor marţiale. Antrenorii şi sportivii francezi au adus artele marţiale la un nivel superior şi la fiecare ediţie sunt printre primii 3 clasaţi la Campionatele Mondiale, Europene, Olimpice.
Anglia Izvoare istorice străvechi atestă apariţia sporturilor de luptă la sol Cornwall. În Scoţia la competiţii şi dueluri se foloseau aruncarea ciocanului.
În evul mediu ca şi în foarte multe locuri în lume au aparut “cavalerii” cu sistemul lor specific de lupta. În 1540 Henric al VIII lea înfiinţează Centrul Londonez de Scrimă, dar sistemul Italian de scrimă (care era foarte renumit în toata Europa) predomina şi aici în Anglia, sistemul autohton rămânând pe locul doi. În secolul XVI evouluează Boxul Englez, dupa care în 1720 James Figg deschide o şcoală de box cu un sistem specific de luptă. În 1740 Jack Broughton inventează mănuşile de box, şi editează prima carte de box cu specific instructiv-educativ.
Artele Marţiale în fosta Iugoslavie În fosta Iugoslavie, Artele Marţiale s-au făcut simţite în special în Belgrad şi Zagreb. Cel mai răspândit stil este Karate-ul, sportivii din aceste ţări fiind printre cei mai buni din Europa. În partea de est predomină Shotokan-ryu (conducator Iorga), iar în vest predomina Budokai (conducator Topic).
Artele Marţiale Orientale au ajuns foarte greu în Africa din cauza rasismului. Peste tot în continent se practica foarte puţin sporturile de luptă. Datorită influenţei europene, karate-ul a fost introdus si în Africa de Sud, ba chiar mai mult au reuşit să scoată sportivi foarte buni la nivel internaţional. În Africa de Sud exista o singură federaţie NAKA. Existau campionate naţionale pentru fiecare stil de luptă şi odată pe an un campionat unde participau toate stilurile de luptă.
Statele Unite ale Americii SUA este “Mekka” Boxului. Se organizează foarte multe campionate de amatori şi de profesionişti. Campionii lor sunt cunoscuţi în toată lumea pentru talentul şi măestria lor. Cu Artele Marţiale Orientale, americanii au luat contact în război când au năvălit asupra Japoniei şi Coreei. Pe parcursul istoriei foarte mulţi chinezi au emigrat în SUA şi au adus cu ei „Tezaurul naţional“ Kung Fu. Acest stil de luptă s-a bucurat şi de un succes mai mare când au apărut filme de acest gen în cinematografele americane.In1902 Yamashita Yoshiaki introduce Judo în SUA;1952 Masutatsu Oyama călătoreşte în SUA unde face demonstraţii de Kyokushin;1954 Ed Parker deschide un club de Kempo în Utah;1963 Chuck Norris înfiinţează în California şcoala de lupte Tang Soo Do;1967 Bruce Lee fondează Jeet Kune Do.
Asia Tematica sistemelor artelor marţiale asiatice este foarte complexă, dar se poate spune că au evoluat din 3 mari cercuri culturale: India şi sud-estul Asiei· China· Japonia.În aceste cercuri culturale artele marţiale sunt în general înrudite între ele, excepţie făcând Karate-ul din Okinawa şi Kobudo.
IndiaCel mai vechi stil de luptă al Indiei se numeşte Vajramusti. În acest stil de luptă se foloseau manuşi care semănau cu ghearele tigrului. Dovezi istorice atestă că Vajramusti a fost primul stil de lupta din India pe care l-au practicat poporul Ksatrija. Din unele legende reiese un alt stil de luptă Binot, în care se luptau cu mâinile goale. Maeştri Binotului au fost atât de puternici încât puteau învinge chiar şi un tigru bengalez. Aceste şcoli de lupte în zilele noastre nu mai există, după mai multe răscoale din secolul XIX s-a interzis practicarea acestui stil de luptă. În secolul XX a apărut un nou stil de luptă kalarypai.În zilele noastre sportul naţional al Indiei este lupta care se împarte în patru stiluri:· Dharanipata - trântă, o forma de lupte Greco-romane· Asura - lupta cu pumnii· Nara - lupta cu pumnii unde sunt practicate şi prizele, aruncările· Yudda - lupta pe viaţă şi pe moarte
ThailandaÎn Thailanda artele marţiale au o cultură aparte care se întind până la începutul erei noastre. În zilele noastre sportul lor naţional este Thai-boxul care se bucură de o popularitate foarte mare. Există mii de sportivi legitimaţi, iar la fiecare sfârşit de săptămână se organizează meciuri care atrag mii de spectatori. Luptatorii din thai box sunt renumiţi pentru duritatea lor având o rezistenţă şi o forţă ieşită din comun. În Thailanda există nişte dansuri ritualice care se leagă direct de cultura artelor marţiale. Luptele cu spada, lancea, sabia scurtă, sabia lungă, baston toate au diferite forme de dansuri. Învăţăturile clasice îi învaţă pe luptătorii thai să-şi demonstreze calităţile de gustatory în primul rând prin dans, care exprimă armonie, sinceritate, puritate. În afară de Thai Box, în Thailanda se mai practică şi Judo şi Krabi-Grabong.
Cambodgia În Camodgia, Indochina există multe stiluri de arte marţiale. Din păcate sunt cunoscute foarte puţine din cauza războaielor din aceste regiuni. Cel mai cunoscut stil de luptă din Cambodgia este Bando.
Malaezia În Malaezia se practică o formă de luptă de Pentjak Silat care se numeste Bersilat. Arma naţională se numeşte Kris şi este un simbol naţional care este inclus în sistemul social şi cultural al poporului. Alte arme cu care se antrenează sportivii din Malaezia: lancea, suliţa, ace otrăvite, bastoane. O alta formă de luptă care se practică este Kuntao, adusă în ţară de emigranţii chinezi.
Vietnam Foarte multă vreme nu s-a ştiut nimic de artele marţiale vietnameze, deoarece budiştii din acele regiuni ţineau totul în secret, însă cu trecerea anilor s-au dezvăluit două sisteme de luptă:· Co Vo Dao - lupta cu armele· Viet Vo Dao - lupta fără arme.
Istoria artelor marţiale vietnameze provine de la doi călugări care în anul 713 s-au reîntors din China unde au studiat Budismul-Zen. Ei au fost intruiţi în mănăstirile Shaolin după care au introdus în Vietnam linia de luptă Shiba Luohanshou. Această formă de luptă a fost perfecţionată de călugări şi a fost ţinută în secret peste 1000 de ani. Din acest sistem de luptă s-au dezvoltat următoarele stiluri:· Tay son· Viet vo dao· Co vo dao· Vat· Tam the· Qwan ki do.
Insulele Filipine În insulele Filipine există o artă marţială străveche şi anume Kali. Din Kali s-au dezvoltat Arnis şi Escrima. Artele marţiale întotdeauna au ocupat un rol important în cultura şi civilizaţia populaţiei filipineze. Arma lor tradiţională se numeşte Kris. În unele locuri pe insulă s-a dezvoltat o variantă a luptelor Greco-romane care se numeşte Dumog.
China Istoria artelor marţiale chineze este foarte veche. Se apreciază că se trag din anii 13-12 I.e.n. Pe lângă aceasta a apărut o legendă despre Bodhidarma, un călugăr din India care în secolul 6 e.n. care a predat pentru prima dată călugărilor chinezi din Templul Shaolin tehnici de luptă. Din aceste tehnici de luptă a evoluat mai târziu Shaolin Quanfa care pe parcursul anilor s-a împărţit în şcoala Nordică şi în şcoala Sudică. Şcolile de luptă Shaolin au dezvoltat foarte multe sisteme de luptă, dar toate au la bază Budismul-Zen. Având la bază artele marţiale chineze existente, s-au dezvoltat încă 2 sisteme importante: „şcoala internă“ şi „şcoala externă“. Şcoala internă în comparaţie cu cea externă se bazează pe filozofia Taoistă punând accent pe exerciţiile de relaxare şi pe mişcările line. În zilele noastre cel mai popular stil de luptă este Wushu. Pentru chinezi, wushu nu este doar un sport, ci un mod de viaţă care este legat de filozofia şi cultura lor.
Japonia Împărăţia Japoniei se poate „lăuda“ cu o bogată şi variată istorie în ceea ce priveşte artele marţiale; din cele mai vechi timpuri a fost locul unor mari războaie între familiile japoneze (daimyo). Din aceste lupte s-au format sisteme de lupte pe nume (bujutsu). Artele marţiale chineze au influenţat foarte mult timp sistemele de luptă din Japonia, totuşi pe parcursul istoriei japoneze s-au format stiluri de luptă proprii. După insectaria războaielor maeştri artelor marţiale au început să se ocupe de filozofia sistemelor de luptă, care combinâdu-se cu calităţile de luptator şi cu perfecţionarea sinelui au dat rezultat termenul de BUDO. Japonezii au creat din luptă o artă care este urmată de un drum (do). Drumurile artelor marţiale s-au împărţit în multe stiluri de lupte care sunt renumite peste tot în lume: judo, aikido, kyudo, iaido, kempo, karate-do.
Okinawa Okinawa a fost mereu cunoscută ca şi leagănul artelor marţiale. Cele mai vechi sisteme de lupte au fost: Shiri-te, Naha-te, Tomari-te. Din aceste sisteme de lupte a evoluat mai târziu Okinawa-te după care binecunoscutul Karate-do. Expresia “Do” atât în Japonia cât şi în Okinawa are un rol foarte important. Do înseamnă “drumul” spre perfecţiune, spre iluminare.
Koreea Şi în Coreea artele marţiale ocupă un loc primordial în viaţa cotidiană. Sportul lor naţional este Taekwondo. În afară de judo şi teakwood a fost inclus la Jocurile Olimpice şi se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare. Taekwondo este un stil de luptă care a evoluat din cele 9 sisteme străvechi de luptă (Taekyon) şi din câteva stiluri de luptă japoneze aduse în Koreea de coloniile din Japonia.
